„Poziția oficială a AUR nu poate fi alta decât ceea ce spune legea în România”, a declarat Simion pentru Jewish Telegraphic Agency. „Legea spune un lucru și nu este posibil în România să avem o părere diferită,” a precizat acesta, referindu-se la legea care condamnă incriminează negarea Holocaustului.
Întrebat dacă are în vedere chiar revocarea nominalizării lui Georgescu ca președinte de onoare al AUR, Simion a spus „este una dintre opțiuni”.
Declarațiile vin în contextul în care chiar Simion a afirmat că ia în calcul și varianta ca Georgescu să candideze la prezidențiale din 2024 din partea sau cu sprijinul AUR.
La scurt timp, în spațiul public a reapărut un interviu în care controversatul politician și-a exprimat simpatia față de personalități istorice controversate, precum Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu.
În replică, George Simion a încercat să potolească valul de critici și să se distanțeze de Călin Georgescu, afirmând că partidul său ar plănui o întâlnire, în aprilie, cu oficiali ai partidului Likud, ceea ce ar demonstra că AUR nu poate fi acuzat de ansemitism.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt Likud, Eli Hazan, le-a recomandat membrilor de partid să evite orice contact cu AUR, pentru că ar fi o asociere nepotrivită atât pentru statul Israel, cât și pentru Likud. El a reamintit că și comunitatea evreiască din România este foarte îngrijorată de luările de poziție ale unor lideri AUR.