Aparenta eroare a Guvernului Orban a fost sesizată de un deputat PRO România, care atrage atenția că "modificările făcute la OUG 114/2018 lasă persoanele cu handicap fără asistent personal".
Deputatul PRO România Gabriela Podașcă a depus luni, 23 decembrie, un amendament la proiectul de abrogare a OUG 114/2018, în sensul exceptării asistenților personali ai persoanelor cu handicap din categoria celor pentru care se interzice cumulul pensie-salariu. Parlamentarul atrage atenția că, în forma actuală, liberalii lasă fără sprijinul statului o categorie puternic defavorizată.
Propunerea de modificare vine în urma apelului făcut de președintele Consiliului Național al Dizabilității din România, Daniela Tontsch și de președintele Sindicatului liber al Asistenților Personali ai persoanelor cu handicap București, Victoria Hagianu.
„În cele multe cazuri, asistenții personali ai celor cu dizabilități sunt membri ai familiei. Este inacceptabil ca acești oameni, după zeci de ani de muncă, să rămână cu un singur venit, în condițiile îngrijirii unei persoane cu nevoi speciale. Cerem exceptarea asistenților personali ai persoanelor cu handicap din categoria celor vizați de proiectul de modificare”, a declarat Gabriela Podașcă, purtător de cuvânt PRO România.
În România sunt 833.000 de persoane cu dizabilități, aproximativ 90.000 fiind beneficiarii unui asistent personal, ca urmare a faptului că nu se pot descurca independent.