El și-a exprimat dezamăgirea în legătură cu abordarea pe care o au unele state europene referitor la accederea României în Schengen: “Este dezamăgitoare atitudinea unor state europene cu privire la intrarea țării noastre în Schengen. Și este nedrept ca România să nu fie admisă acum în spațiul de liberă circulație. Îndeplinim de 11 ani condiționalitățile privind securitatea frontierelor, îndeplinim toate criteriile impuse, iar acest lucru a putut fi verificat recent. România apără flancul estic al NATO și peste 1200 km de frontieră a UE, inclusiv la Marea Neagră. Reținerile sau opoziția unora chiar nu are niciun fel de justificare în realitate. Merităm și trebuie să fim incluși în Spațiul Schengen.
România și-a făcut și își face datoria față de partenerii săi, respectă termelele și angajamentele și trebuie să fie respectată în Europa”, a spus Oprea, care a participat la ședința Biroului Politic Permanent Național al Uniunii Naționale pentru Progresul României.
În cadrul întâlnirii cu liderii partidului, s-a discutat despre concluziile reieșite în urma vizitei de lucru efectuate de conducerea partidului în municipiul Târgu Jiu, principalele activități desfășurate la nivelul oranizațiilor județene în perioada octombrie – noiembrie 2022, starea economiei naționale și soluțiile necesare în condițiile provocarilor internaționale, atragerea fondurilor europene destinate României prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), obiectivele UNPR pentru anul 2023, potrivit unui comunicat de presă al UNPR.
S-a luat în discutie și situația politico-militară actuală a României, ca stat membru al NATO, în contextul războiului din Ucraina.
Fostul vicepremier pentru securitate națională a subliniat necesitatea unei implicări consistente din partea conducerii statului, a coaliției de guvernare, precum și a europarlamentarilor români în rezolvarea situației privitoare la pensiile militare de stat.
“Cu războiul la granițe, România trebuie să-și susțină armata sub toate formele, trebuie să-i susțină pe cei din sistemul de aparare, ordine publică și siguranță națională, atât pe activi cât și pe rezerviști.
Militarii, polițiștii și-au câștigat drepturile cu sacrificii, fiind de multe ori departe de familii, ducând o viață plină de constrângeri și privațiuni pe care alte profesii nu le au. Pensiile militare nu sunt privilegii, ci recunoașterea pe care statul român și societatea o datorează celor care depun un jurământ și slujesc țara, chiar cu prețul vieții.
Sunt oamenii din prima linie, în aceste vremuri grele, iar România trebuie să le asigure drepturile câștigate. Statul trebuie să lupte pe toate planuri pentru ca pensiile militare să rămână ocupaționale”, consideră Gabriel Oprea.
El a subliniat că este important ca statul să asigure românilor sprijin pentru a depăși cu bine perioada de iarnă.
“Pe de altă parte, aici, în țară, statul trebuie să facă eforturi, să vină cu cele mai bune soluții pentru a diminua efectele inflației asupra populației. Populația trebuie sprijinită să treacă peste această iarnă cu bine, românii trebuie să aibă salarii satisfăcătoare, pensii și alocații decente. Așa cum am mai spus, România trebuie să fie apărată de efectele războiului care se duce la granițele sale”, le-a mai transmis președintele UNPR membrilor BPPN.
Biroul Politic Permanent Național al Uniunii Naționale pentru Progresul României s-a întrunit în ședință, sâmbătă, 26 noiembrie 2022.
Pe ordinea de zi s-au aflat teme precum: concluziile reieșite în urma vizitei de lucru efectuate de conducerea partidului în municipiul Târgu Jiu, principalele activități desfășurate la nivelul oranizațiilor județene în perioada octombrie – noiembrie 2022, starea economiei naționale și soluțiile necesare în condițiile provocarilor internaționale, atragerea fondurilor europene destinate României prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), obiectivele UNPR pentru anul 2023.