"Injectăm peste 5.000 de miliarde de dolari în economia mondială, ca parte a măsurilor de politică fiscală, economice şi a schemelor de garantare menite să contracareze impactul social, economic şi financiar al pandemiei", se arată în comunicatul G20, citat de Agerpres.
De asemenea, liderii G20 au anunţat că intenţionează să majoreze capacităţile de producţie pentru a face faţă cererii în creştere de echipamente medicale în timpul epidemiei.
"Suntem extrem de îngrijoraţi de riscurile semnificative cu care se confruntă toate ţările, în special ţările cele mai sărace şi cele în curs de dezvoltare, în Africa şi alte state insulare mici, iar refugiaţii se confruntă cu "riscuri specifice", mai arată sursa citată.
Oficialii G20 s-au angajat să menţină fluxul transfrontalier de bunuri şi servicii, să rezolve perturbările care afectează lanţurile globale de aprovizionare şi să faciliteze comerţul internaţional.
G20 include Statele Unite, China, Japonia, Germania, Italia și Franța. Reuniunii i se vor alătura însă și alte țări afectate de coronavirus, precum Spania, Iordania, Singapore sau Elveția, precum și liderii marilor organizații internaționale. Emiratele Unite și-au anunțat și ele participarea la videoconferința G20.
G20 va injecta 5 miliarde de dolari economiei globale în lupta împotriva coronavirusului
Ţările G20 vor investi cinci trilioane de dolari în economia mondială pentru depăşirea consecinţelor financiare ale pandemiei de coronavirus, se afirmă în declaraţia adoptată după încheierea summitului G20.