UPDATE. Judecătoria Sectorului 1 a emis, duminică, mandat de arestare preventivă pentru 30 zile pe numele bărbatului de 39 de ani care, vineri, a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor şi a lovit cinci maşini, rănind două persoane.
El este recidivist şi a fost eliberat în 2016 în baza recursului compensatoriu, legea controversată a grațierii mascate promovate de ministerul Justiției pentru "dez-aglomerarea închisorilor".
A luat BAC-ul cu notă mare, s-a înscris la facultate, iar apoi s-a spânzurat
Poliţiştii l-au prins pe bărbat sâmbătă seară, în jurul orei 22:00. L-au găsit într-una dintre casele din cartierul Tei-Toboc. Condamnat de trei ori pentru tâlhărie, el fusese eliberat toamna trecută înainte de termen pentru că stătuse într-o celulă supraaglomerată.
Bărbatul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a declarat sâmbătă că şoferul fugar care a lovit vineri 5 maşini în nordul Capitalei este recidivist, o "persoană periculoasă", fiind dat în consemn la frontieră. Poliţia Capitalei a dat publicităţii portretul robot al conducătorului auto.
"O să îi dăm de urmă, a fost introdus în consemn la frontieră, posibil să fie în Capitală, posibil să fie în România, dar avem date suficiente încât să vedem exact unde se află. Este un recidivist, o persoană periculoasă. Avem unul dintre făptuitori care este reţinut, în cazul celuilalt suntem într-un cerc restrând de suspecţi probabil că în viitorul apropiat o să vă precizăm şi o să îl identificăm. Semnalmentele putem să le facem publice şi chiar o să le facem. Este un recidivist care a fost implicat în acest nefericit incident. A comis fapte de tâlhărie, a fost condamnat, a ispăşit 6 ani de pedeapsă şi a fost eliberat în 2017 şi a mai fost implicat de atunci în două incidente nu la fel de grave. Era urmărit pentru că era şoferul acelui autoturism. Nu a oprit la semnalele poliţistului. A fost oprit la un control de rutină", a declarat Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, citat de Mediafax.
Conform unui comunicat al Poliţiei Capitalei, "barbatul căutat este în vârstă de 39 de ani, cu înălţimea de aproximativ 1,60 m, corpolent, cu ten închis la culoare, păr negru, ochi căprui, faţa ovală. Din datele existente până la acest moment, rezultă că bărbatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în trecut pentru tâlhărie şi furt calificat".
Bărbatul, care era urmărit de o maşină a Secţiei 2 de Poliţie, a provocat, vineri, un accident în cartierul Aviaţiei din Capitală, acroşând alte cinci autoturisme, după care a fugit de la faţa locului. Accidentul de circulaţie s-a produs pe strada Alexandru Şerbănescu din cartierul Aviaţiei din Capitală.