"Domnilor: Nicolae Ciucă, prim-ministru al guvernului României
Hunor Kelemen, viceprim-ministru al guvernului României
Stimate domnule prim-ministru Ciucă,
Stimate domnule viceprim-ministru Kelemen,
Mă adresez dumneavoastră într-o speță privitoare la finanțarea sportului românesc, reclamându-vă o situație administrativă defectuoasă, a cărei gravitate o veți aprecia, dar a cărei rezolvare v-o solicit.
Demersul Ministerului Sportului de alocare a bugetelor anuale federațiilor sportive pentru 2023, a fost puternic viciat în acest an, din cauza unor defecțiuni de organizare, respectiv a unor greșeli involuntare sau voite ale conducerii ministerului. În ultimele zile aceste lucruri au fost raportate public sau reclamate în circuitul administrativ al sportului românesc de către reprezentanții diverselor federații ce s-au simțit nedreptățite.
În ceea ce privește Federația Română de Judo, având în 2022 rezultate mai slabe decât în 2021, am acceptat în prima instanță reducerea drastică a finanțării, considerând-o justificată în baza grilei noastre de evaluare mai slabă. Verificând însă ulterior, am descoperit că raportarea rezultatelor noastre a fost diminuată flagrant printr-o greșeală a funcționarilor ministerului, aceștia marcând doar 6 medalii pentru judo în 2022, pe când noi am câștigat și raportat 29 de medalii, drept pentru care ne-am adresat ministrului Eduard Novak pentru remedierea acestei erori, din cauza căreia am pierdut sume importante la alocare (adresa în anexă). Ministrul Novak, deși au trecut mai multe zile, nu a luat în considerare solicitarea noastră, drept pentru care am discutat pentru lămuriri cu unii dintre membri Comisiei constituită la minister pe 12.01.2023, special pentru alocările financiare către federațiile sportive (documentul în anexă).
Surpriza neplăcută pentru noi, și infamantă pentru activitatea Ministerului Sportului, a fost generată de informația conform căreia această Comisie a îndeplinit doar un rol decorativ, întâlnindu-se o singură dată, nereușind să parcurgă decât o mică parte din cererile de finanțare ale federațiilor, dar având deja, înaintea analizei, cifrele sumelor alocate completate de către conducerea ministerului, membri Comisiei îndeplinind doar oficiul de a le semna. Dealtfel, în urma acestui simulacru, la nivelul COSR s-a decis retragerea celor 4 membri ai Comisiei ce aparțin entității noastre reprezentative la nivel olimpic, din totalul de 9 membri.
Situația vizează deci ansamblul alocărilor financiare pentru federațiile sportive din România, ce apare ca fiind puternic viciat prin greșelile de înregistrare a palmaresului, respectiv aleatorie, partizană și incorectă, dacă luăm în considerare felul în care s-au decis sumele pentru finanțarea sporturilor.
Ca urmare a celor descrise în această adresă, vă solicit stimați domni să efectuați o operațiune de verificare și control la ministerul sporturilor, pentru remedierea situației, n-am fi ajuns la asemenea soluție în cazul în care ministrul Novak ar fi manifestat o minimă deschidere pentru dialog, spre a remedia greșelile în mod amiabil. 2023 este un an preolimpic, în care federațiile cu șanse se mobilizează pentru a asigura calificarea sportivilor la Olimpiada de la Paris, iar asemenea greșeli ca cele prezentate aici, dinamitează pur și simplu eforturile pe care le facem pentru a obține mari performanțe sportive pentru țară, sub tricolorul românesc", se arată în adresa semnată de Cozmin Gușă, publicate sâmbătă pe site-ul Federației Române de Judo.