Expunerea îndelungată la frig şi trecerea bruscă de la atmosfera din interior la temperaturile scăzute de afară creează modificări la nivelul parametrilor de funcţionare a organismului, explică dr. Silvia Nica, medic primar medicină de urgenţă, potrivit Adevărul.
Frigul determină fenomenul de vasoconstricţie. Pentru a conserva căldura corpului, vasele de sânge se contractă, iar odată cu îngustarea lor creşte presiunea sângelui. Astfel se explică de ce cardiacilor le creşte tensiunea arterială atunci când se expun la frig. De aici apare riscul mare de a suferi un spasm coronarian, adică un preinfarct sau infarct. Cei mai expuşi acestui risc sunt pacienţii care se ştiu cu hipertensiune, cei cu diabet sau cu boli renale cronice.
Pentru a se feri de efectele dăunătoare ale frigului, pacienţii cu boli cardiovasculare trebuie să evite ieşirea din casă la primele ore ale dimineţii şi seara târziu.
Dacă sunt nevoiţi totuşi să iasă din casă, este indicată o trecere intermediară la frig, pacienţii pot sta câteva momente în scara blocului pentru a se obişnui treptat cu mediul exterior. De asemenea, este nevoie să se protejeze cu un fular în jurul gâtului, dar asta nu înseamnă că trebuie să se înfololească.