Aproape 300.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în Franţa în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii din această ţară, Olivier Veran, într-un context marcat de creşterea rapidă a numărului de infectări din cauza variantei Omicron a noului coronavirus, informează AFP.
"Astăzi, Sante Publique France riscă să anunţe aproape 300.000 de contaminări în 24 de ore", un nivel care reprezintă probabil un nou record, a declarat Olivier Veran în faţa deputaţilor francezi.
Precedentul record datează de la sfârşitul lunii decembrie, când puţin peste 230.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate într-o singură zi.
Aceste statistici demonstrează amploarea valului actual al pandemiei de COVID-19. Valul epidemiologic durează din toamnă şi a fost relansat la sfârşitul anului 2021 odată cu apariţia variantei Omicron, considerabil mai contagioasă decât predecesoarele sale, deşi severitatea ei pare să fie limitată.
Vaccinurile "nu împiedică infectarea, dar, în schimb, împiedică dezvoltarea virusului odată ce acesta v-a infectat (...) şi, deci, împiedică formele grave ale bolii", a avertizat ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran.
"Pentru un bolnav vaccinat cu doză de rapel şi internat la reanimare, există 20 de bolnavi nevaccinaţi în secţiile noastre de reanimare", a continuat ministrul francez, apărând certificatul sanitar adoptat de Guvernul de la Paris, căruia ar trebui să îi urmeze un certificat vaccinal.
Guvernul francez intenţiona să adopte luni seară în Adunarea Naţională acest nou tip de certificat, dar în urma unei răsturnări spectaculoase de situaţie votul a fost amânat de mai multe grupări de politicieni din opoziţie, care au reuşit să obţină suspendarea dezbaterilor.
Efectele asupra spitalelor franceze se fac deja resimţite, întrucât peste 2.000 de internări au fost realizate într-o singură zi, potrivit statisticilor publicate luni de Sante Publique France.
Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 se explică parţial printr-un număr fără precedent de teste (PCR sau antigenice): 8 milioane de teste au fost realizate săptămâna trecută în Franţa, a precizat ministrul Olivier Veran.
Cu toate acestea, recrudescenţa pandemică este cât se poate de reală, aşa cum o demonstrează şi "rata de pozitivare", calculată ca un raport între cazurile confirmate şi totalul persoanelor testate. Această rată depăşeşte deja 15% în prezent şi se apropie de recordurile din toamna anului 2020, potrivit Agerpres.