În accident au fost implicate un autotren, o autoutilitară şi un autoturism şi patru persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Două persoane, ambele femei din autoturism, au rămas încarcerate în urma coliziunii, iar una dintre acestea avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată.
A doua victimă extrasă din autoturism în stare de şemiconştienţă, cu traumatisme multiple, a fost preluată de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava şi transportată la spital.
Şoferul autotrenului şi cel al autoutilitarei nu au necesitat îngrijiri medicale.
În zonă au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje ale SAJ Suceava.