În timpul procesului său, Giggs (48 de ani) a izbucnit în lacrimi în timp ce a descris noaptea petrecută în închisoare, după arestarea sa din 1 noiembrie 2020, drept „cea mai urâtă experienţă din viaţa lui”.
În timpul disputei, „ne-am pierdut complet echilibrul pentru că am alunecat pe pungile de cumpărături” în bucătărie, a explicat el. După această cădere în care „ni s-au ciocnit capetele”, „am văzut că o doare”, a adăugat Giggs, interogat de procuratură.
Sora lui Kate Greville, Emma, prezentă la faţa locului, a sunat la poliţie, acuzându-l pe fostul fotbalist că i-a dat un cot în maxilar.
Giggs, care a pledat nevinovat, a spus că nu a lovit-o intenţionat pe Emma Greville.
Giggs trebuie să răspundă şi pentru infracţiunea de control asupra partenerului său în timpul relaţiei lor, care a început în 2017. Dacă va fi găsit vinovat de acuzaţiile aduse împotriva lui, riscă până la cinci ani de închisoare, scrie News.ro.