„La ora actuală avem un statut de aliat. Cum merge colaborarea între aliați dacă tu ai niște lucruri care la ceilalți sunt secrete, cum ar fi subordonarea vis a vis de parlament. Eu vă spun că nu a fost niciunul din comisii la vremea aia în cadrul serviciului”, a declarat Ioan Talpeș.
Întrebat ce e bine ce e rău cu aceste legi, fostul șef SIE a spus: „categoric trebuiau refăcute, erau depășite de situația României. O să spun alte lucruri: această chestiune nu se face altcumva decât atunci când se pornește, că va urma un scandal. Este constituită o echipă, cu mai mult cu cât facem parte dintr-o formațiune internațională, să vadă cum e la ceilalți să meargă în condiții bune. Dar de fiecare dată există diferențe”.
„Vă garantez că în majoritatea situațiilor cetățenii care luptă pentru un loc în parlament sau orice altă poziție politică în stat caută să se apropie de servicii. Una este a controla și alta este să îți dai seama că acești șefi operează în conformitate cu interesele statului”, a mai spus Talpeș.
„Eu am fost unul dintre cei care l-au promovat pe Maior, dar cel care a fost un student eminent. De unde să știu eu cum a evoluat...”, a comentat fostul șef SIE.
Discuția publică a început după ce proiectele privind modificarea legilor securității naționale au apărut în presă în urmă cu câteva săptămâni. Printre cele mai controversate prevederi din proiectul legilor securități naționale: mai multă putere pentru serviciile de informații și obligativitatea cetățenilor să colaboreze la cererea serviciilor.
După mai multe zile de tăcere, Edward Helvig directorul SRI a evitat orice referire la temele sensibile dezbătute în spatiul public, după apariția în media a controversatului pachet de legi privind securitatea națională.