Potrivit unui comunicat al DNA publicat, astăzi, pe site-ul instituției, COTEANU CORNEL GABRIEL, la data faptelor șef al Poliției Eforie, județul Constanța, este acuzat de luare de mită în formă continuată (17 acte materiale), instigare la fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului, omisiunea sesizării.
Mai jos redăm din comunicatul DNA:
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
1. În perioada august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în 17 rânduri, de la o persoană, câte 600 lei/zi (în total 10.200 lei), pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța.
Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.
2. În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat lui Iftimie Vasile Marcel, în perioada respectivă șeful Poliției Locale Eforie, să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.
3. Într-un context asemănător, în perioada 10-14 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel, în aceeași calitate, nu ar fi sesizat de îndată organul de urmărire penală competent, pentru o infracțiune de dare de mită (“atenție” în valoare de 200 lei). Banii ar fi fost destinați agentului constatator Iftimie Vasile Marcel pentru ca persoana care ar fi oferit cei 200 de lei să nu răspundă contravențional. Inculpatul a preferat să restituie persoanei respective banii remiși.
4. În luna iulie 2019, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi ajutat o persoană să evite răspunderea penală pentru o infracțiune de conducere fără permis, prin neînregistrarea, în evidența cauzelor penale, a procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Anterior, în perioada 30 septembrie – 21 octombrie 2020, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru persoane, printre care și Iftimie Vasile Marcel.
În prezența apărătorilor aleși, acestea au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- în cazul lui Iftimie Vasile Marcel - 6 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale,
- în cazul uneia dintre persoane - 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: dare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată și favorizarea făptuitorului,
- în cazul alteia - 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare de influență în formă continuată, complicitate la trafic de influență și evaziune fiscală,
- în cazul celei de-a treia persoane - 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare de influență în formă continuată, dare de mită și favorizarea făptuitorului.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpatul Coteanu Cornel Gabriel, împreună cu cele patru acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.