Acuzațiile grave la adresa fostului secretar de stat Gheorghe Ștefan au fost aduse de o afaceristă din Elveția. Aceasta susține că un grup de firme ar fi obținut cu ajutorul înaltului oficial și prin intermediul amantei lui, 15 milioane de euro din fonduri europene. Ba mai mult, amanta lui Gheorghe Ștefan ar fi chiar sora unuia dintre patronii firmei la care au ajuns banii.
În replică, Gheorghe Ștefan a declarat pentru jurnaliști că toate acestea sunt fabulații și că o tâmpenie mai mare ca asta e greu de imaginat, a subliniat fostul secretar de stat.
Yvonne Charpentier, cea care face acuzațiile grave la adresa înaltului oficial, susține că a sesizat și Comisia Europeană, Oficiul European de Luptă Antifraudă, dar și Parchetul European despre aceste nereguli.
ACUZAȚII GRAVE DE FRAUDĂ CU FONDURI EUROPENE
„Grupul infracțional este unul dintre cele mai mari sisteme de fraudă din România, bine pus la punct, care funcționează și se bazează pe susținere politică și corupție la nivel înalt, care a fraudat bugetul european și românesc cu aprox. 15 milioane de euro, prin intermediul a 9 proiecte finanțate în Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, în perioada 2016-2021.”
sursa: plângerea semnată de Yvonne Charpentier
De asemenea, Gheorghe Ștefan este acuzat, tot de cetățeanul elvețian, și că și-ar fi numit și câțiva prieteni în funcții de conducere.