Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistrița-Năsăud, Dana Ceuca, a declarat, pentru AGERPRES, că instanța a admis contestația făcută de Direcția Națională Anticorupție la decizia dată în 30 decembrie 2015 de Judecătoria Bistrița, prin care s-a admis cererea de eliberare condiționată, la propunerea comisiei de specialitate din cadrul Penitenciarului Bistrița.
Decizia Tribunalului este definitivă și ea desființează hotărârea Judecătoriei Bistrița. În plus, s-a dispus reexaminarea de îndată a situației fostului primar Sorin Apostu, ținându-se cont de OUG 2/2016, prin care s-a suspendat prevederea în baza căreia, pentru fiecare lucrare științifică, fiecărui deținut i s-au scăzut câte 30 de zile din pedeapsa primită.
Potrivit datelor comunicate AGERPRES de către reprezentantul Penitenciarului Bistrița, Cosmin Părăuan, lui Sorin Apostu i s-au redus 241 zile din pedeapsă pentru cele patru lucrări scrise pe perioada încarcerării și pentru orele de muncă prestate.