"Nu avea probleme medicale pe care să le fi ştiut sau pe care să le fi bănuit, în schimb, ce cred că i-a lipsit a fost medicina preventivă, adică, acele controale anuale. Vorbeam în fiecare zi pe Facetime, să ne vedem. Am vorbit cu o seară înainte, se pregătea să vadă nişte filme cu Măriuca, una dintre fetele noastre şi era foarte senin şi împăcat, era aşa de o vreme. Liniştit. Mi-a şi spus cu câteva zile înainte de... că se simte extraordinar de liniştit şi de împăcat. S-a văzut cu prietenii noştri, Roman şi Roxana, cei care au şi galeria, care sunt extrem de apropiaţi şi dragi nouă şi s-a simţit foarte bine. M-am întors acasă şi am vorbit pe Facetime şi era foarte ok", a povestit Petruţa Gheorghe.
Întrebată când s-a gândit că ar fi ceva în neregulă, aceasta e răspuns: "Mi-e greu să rememorez asta. Când nu a răspuns la telefon şi erau toate maşinile în garaj. El nu pleca niciodata fără maşină de acasă".
Potrivit Mediafax, Petruţa Gheorghe a precizat că dacă ar mai fi putut să îi spună ceva jurnalistului, i-ar fi zis că îl iubeşte.