În rechizitoriul întocmit de oamenii legii se arată că, în seara de 15 iulie 2015, în jurul orei 22:00, Vasile Horga a accidentat mortal victima N. G., în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN71, pe sensul de mers dinspre București spre Târgoviște.
Potrivit procurorilor, victima s-a angajat în traversarea DN71, de la stânga la dreapta, fără să se asigure și la distanță de trecerea de pietoni aflată în zonă.
Accidentul s-a produs în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița, iar din probatoriul administrat a rezultat că fostul deputat circula cu o viteză peste limita legală admisă în localitate.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Târgovişte.