„Am avut o întâlnire cu organizatorii de mari evenimente. A fost o întâlnire foarte bună. Avem susținerea domniilor lor pentru campania de vaccinare. Putem vorbi de festivaluri, de evenimente, doar după o campanie de vaccinare de succes. Doar așa vom putea deschide economia. Soluțiile le vom discuta în perioada următoare, dar concluzia a fost: cu toții vom participa la campania de vaccinare.
Avem vești bune în ceea ce privește economia. Soluțiile pe care le-am luat au dus la estimări de creșteri. Ne așteptăm la un deficit mai mic de 7%, este o țintă pe care merg eu acum”, a declarat Florin Cîțu, într-o conferință de presă la Cluj.
Floroin Cîțu: Putem să atingem ținta de 5 milioane de persoane vaccinate la finalul lunii mai
„Putem să atingem ținta de 5 milioane de persoane vaccinate la finalul lunii mai sau începutul lunii iunie. Nu mai avem nicio scuză, avem vaccinul, trebuie să mergem să ne vaccinăm. Și bineînțeles, și ținta mult mai importantă, de 10 milioane de persoane vaccinate, ne spun specialiștii că acolo începe imunizarea generală a populației”, a anunțat Florin Cîțu.