Doar în regiunea Madrid, 320 de tineri au fost testaţi pozitiv şi alţi peste 2.000 au fost plasaţi în izolare după o săptămână de vacanţă pe insula Mallorca. Totul arată, conform testelor PCR, că ar fi vorba despre varianta britanică, denumită Alpha, a declarat directoarea autorităţii sanitare regionale, Elena Andradas, într-o conferinţă de presă.
În total, şapte regiuni spaniole au depistat cazuri de contaminare în rândul tinerilor legate de acest focar.
Studenţii madrileni, cu vârste între 17 şi 19 ani, care au participat la excursia de sfârşit de an "confirmă nerespectarea generalizată a portului obligatoriu al măştii" în timpul sejurului în opt hoteluri din Mallorca, a mai spus Elena Andradas.
Angajaţii acestor hoteluri sunt testaţi în prezent de autorităţile sanitare din regiunea Baleare.
Acest 'cluster' gigantic, care ţine prima pagină a ziarelor în Spania, survine într-un context în care situaţia epidemiologică s-a ameliorat considerabil în ultimele săptămâni graţie campaniei de vaccinare, relatează Agerpres.
Vă reamintim că masca de protecție va deveni istorie în spațiile deschise din Spania, începând de sâmbătă, 26 iunie. Anunțul a fost făcut, pe 18 iunie, de şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, și venea în contextul îmbunătățirii situației epidemiologice la nivelul întregii țări legate de pandemia de coronavirus.
Măsura a devenit obligatorie în luna mai a anului trecut, fiind valabilă pentru persoanele de peste 6 ani. Vorbim, practic, de mai bine de un an în care spaniolii au trebuit să se conformeze acestei măsuri și să poarte masca la exterior pentru a-și proteja sănătate, dar și pe semenii lor.
Până în prezent, Franţa a ridicat, începând de joi, 17 iunie, obligativitatea purtării măştii în exterior, iar Germania are șie ea în vedere o renunţare treptată la această obligaţie.