Suspiciunea de pestă porcină africană a apărut în cursul zilei de vineri, după ce medicul veterinar a fost sesizat cu privire la faptul că şapte porci dintr-o gospodărie au o stare febrile, a declarat, luni, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani, Mihai Ţurcanu, potrivit Agerpres.
Medicul veterinar a prelevat probe de la animalele respective, iar laboratorul de la Suceava a confirmat, în cursul după-amiezii de sâmbătă, prezenţa virusului de pestă porcină africană. Între timp, de vineri până sâmbătă, trei dintre cei şapte porci au murit.
În aceste condiţii, autorităţile sanitar-veterinare au decis, duminică, uciderea celorlalte patru porcine şi incinerarea tuturor cadavrelor.
,,S-a decis punerea sub supraveghere oficială a exploataţiei respective, s-au luat măsuri de dezinfecţie riguroase şi urmează să acţionăm conform Planului de măsuri, respectiv recenzarea tuturor exploataţiilor din zona de protecţie şi din zona de supraveghere", a afirmat Ţurcanu.
Oficialul DSVSA susţine că statul nu îl va despăgubi pe proprietarul animalelor, întrucât cinci dintre cele şapte animale nu erau declarate.
Focar de pestă porcină africană în Botoşani. Ce au decis autoritățile
