Florin Iordache, fostul ministru kamikaze trimis de Liviu Dragnea să se detoneze în scandalul ordonanțelor discrete, este anchetat acum la Chișinău pentru plagiat, după ce presa a dezvăluit că a copiat dintr-un interviu acordat de Mihai Răzvan Ungureanu agenției Rompres.
Fostul ministru al Justiției este vizat de o investigație privind suspiciunile legate de modul în care și-a redactat teza de doctorat, pe care a predat-o în Republica Moldova.
Florin Iordache a copiat, în teza sa de doctorat, cinci fragmente consistente dintr-un interviu pe care fostul ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, l-a acordat în 2007, fapt prezentat în exclusivitate de „România liberă“. De asemenea, ziarul nostru a scris că demnitarul și-a însușit pasaje întregi din comunicate de presă, din programul de aderare la UE, dar și din ziarele românești. Fostul ministru al Justiţiei preia, din aceste surse, paragrafe care depășesc uneori întinderea unei pagini. În plus, primul capitol al tezei sale de doctorat este identic cu un articol de zece pagini care a apărut la ace-eași instituție de învățământ unde Iordache și-a obținut doctoratul.
Florin Iordache a obținut titlul de doctor cu lucrarea “Impactul corporaţiilor transnaţionale asupra proceselor de integrare economică a României în UE” în Republica Moldova. Acesta nu mai făcuse anterior niciun fel de curs în domeniul relațiilor economice internaționale.
Doctoratul a fost obținut în anul 2007 la Universitatea Liberă Internațională Moldova (instituție privată), deși pe atunci politicianul era deputat la București, scrie Romania Libera.