Întrebat dacă există discuții în PNL despre un posibil Guvern din care să nu facă parte, Florin Cîțu a răspuns că „nu există așa ceva”.
În plus, Florin Cîțu a răspuns și acuzațiilor de blat cu PSD.
„N-am discutat cu președintele PSD, Marcel Ciolacu. Nu există niciun blat cu PSD. Am spus și ieri, repet: Este o ipocrizie prezentată acum în spațiul public. Cred că singurul președinte de partid care a spus că este ok să negocieze si să semneze o moțiune cu PSD este dl Dan Barna. El a spus că este ok, cu PSD, cu AUR... Niciun alt președinte de partid nu a fost din ce știu eu... A fost și dl Dacian Cioloș... Dan Barna și Dacian Cioloș”, a declarat Florin Cîțu, joi, după ședința de Guvern.
„În ceea ce ne privește, noi avem și hotărâre a Biroului Permanent Național fără guvernare cu PSD”, a adăugat Cîțu, referindu-se la decizia PNL.
Tabăra Cîțu este acuzată că a bătut palma cu PSD pentru a amâna dezbaterea și votul moțiunii de cenzură până după congresul PNL din 25 septembrie.
Joi, în ședința Birourilor Permanente reunit, s-a decis amânarea dezbaterii până la decizia CCR pe sesizarea trimisă de premier privind un conflict constituțional între Guvern și Parlament. De la ora 16.00 are loc citirea moțiunii de cenzură, în plenul reunit, nu și stabilirea unui calendar viitor al parcursului moțiunii în Parlament.