Cum faci ca, dintr-un copil descurajat de şcoală, să îl aduci în situaţia de a relua dorinţa de cunoaştere şi de a-şi potenţa la maximum abilităţile cu care s-a născut ca să poată deveni util?
Aşa cum e în prezent, şcoala este un cimitir al elefanţilor. Este o disperare pentru părinţi. La mine vin foarte mulţi părinţi şi mă întreabă la ce şcoală să-şi dea copiii, încotro să-i îndrepte. De multe ori nu am răspuns. Se dezvoltă unităţi private care acordă o bună atenţie educaţiei, însă sunt foarte puţine programe de stat care sunt deschise inovaţiei pentru că administraţia nu încurajează inovaţia, deşi rezultatele sunt remarcabil de proaste la nivel european şi chiar mondial.
Şi asta pentru că la vârful ierarhiei învăţământului sunt nişte politruci şi nu sunt nişte specialişti, iar ei nu se pricep. Asta a fost politica în ultimii 25 de ani. Soluţia? Să-i schimbăm. Cum? Deschizând mintea populaţiei. Dar până atunci noi trebuie să definim foarte bine ce avem de făcut pe fiecare sector în parte.
O altă direcţie în educaţie este antrenarea abilităţilor complementare dezvoltate din cauza existenţei unei dizabilităţi sau a unei capacităti specifice proprii şi orientarea abilităţilor către utilitatea socială şi integrarea de grup. Să luăm cazul unui copil cu dublă excepţionalitate, are foarte multă inteligenţă pe un domeniu şi are o dizabilitate pe alt domeniu. Steven Hawking, de exemplu, care are o dizabilitate fizică totală şi o abilitate mentală totală. La el lucrurile sunt duse la extrem.
Trebuie să avem abilitatea de a înţelege acest lucru. Dacă nu o avem şi dacă nu le oferim şansa ca aceşti copii să facă ce pot ei să facă, atunci sunt pierduţi pentru societate. Ne trebuie o societate care să-i aprecieze.
Mi-amintesc de un profesor din facultate care avea o dizabilitate totală, abia putea să meargă şi vorbea foarte greu. Spunea un cuvânt la 5 minute. Înainte de ‘90 a emigrat în Germania. Era un profesor şi cercetător genial, dar nu putea preda din cauza faptului că nu putea vorbi. Germanii l-au făcut primar în oraşul în care a emigrat. Principiul a fost: dacă omul cu o dizabilitate atât de pronunţată este atât de celebru ca matematician atunci în mod sigur va şti ce să facă ca primar. Este un punct de vedere pe care nemţii îl au din cultură. La ei problemele economice sunt mai mici decât în alte părţi şi au ajuns să preţuiască o calitate când o văd, s-o potenţeze în avantajul ambelor părţi. Noi, românii suntem criticişti, n-am învăţat să preţuim.
Sursa: cariereonline.ro