Fiscul cere nume de persoane şi firme, numere de telefon, adrese și intermediari. ANAF verifică, în acest fel, situația veniturilor unor persoane sau firme din industria organizării de nunți, domeniu în care se învârt sume mari de bani. Dar, de multe ori, furnizorii de servicii, cum sunt fotografii sau formațiile, declară parțial sau deloc pentru a evita plata taxelor. Cei care nu răspund solicitării Fiscului riscă o amendă cuprinsă între 2000 şi 5000 de lei.
Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici contestă această impozitare a nunţilor.
"Este o imbecilitate a celor de la ANAF chiar dacă este în lege. Dacă legea spune că trebuie să faci acest lucru, trebuia să îl faci încă din 2013. Ca să fi proactiv să spui domnule de azi înainte toţi cei care au de gând să se căsătorească prin cununie civilă trebuie să declare, ca omul să ştie. Asta ar trebui să fie abordare corectă a ANAF-ului", a spus Teodorovici
Ministrul de Finanţe continuă cu acuzaţiile la adresa ANAF.
"Adică, vă daţi seama, ei acum din 2013 ce să facă? Se duce într-o zonă în care nu are cum să se mai oprească. Cineva va trage pe chestia asta. De ce? A făcut unul o nuntă în 2013, perfect. El acum e notificat să îţi spună ţie, Fisc, cine a fost la el la nuntă să îi facă poze, să îi cânte, să-l distreze, notează Teodorovici.