În timp ce premierul Viorica Dăncilă declară la Bruxelles că partidul său nu se implică în referendumul pentru redefinirea căsătoriei, organizația PSD Prahova a postat pe Facebook un îndemn pentru membri săi: "Votez DA la referendum. Vino și tu!"
Tot la Ploiești a avut loc zilele trecute un scandal în administrația locală după ce s-a aflat că un banner de susținere a referendumului apărut pe gardul unei școli a fost montat de societatea Servicii Gospodărire Urbană Ploiești, societate la care acționar majoritar este Consiliul Local Ploiești!
Referendumul pentru familie, care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie, are la bază inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie, prima de după 1989. Inițiativa, semnată de peste 3 milioane de români, vizează înlocuirea sintagmei "între soți", după cum scrie, în prezent, la art. 48, alin. (1) al Constituției, cu căsătoria liber consimțită "între un bărbat și o femeie".