În filmarea postată pe facebook apare un autoturism cu numere de Suceava, iar pe bancheta din spate, aşezată într-un scaun pentru copii şi asigurată cu o centură, se vede o fetiţă, de aproximativ un an, care nu pare agitată sau că ar suferi de ceva.
Cei care au filmat incidentul comentează că micuţa ar fi fost închisă şi abandonată în maşină mai bine de 30 de minute, timp în care părinţii ar fi fost plecaţi pe plajă.
Oamenii se arată revoltaţi de faptul că micuţa a fost lăsată singură, încuiată în maşină, iar unii chiar au sugerat să spargă geamul autoturismului şi să anunţe poliţia.
În cele din urmă, nimeni nu a sunat la Poliţie, însă în urma apariţiei imaginilor pe facebook, oamenii legii s-au autosesizat şi îi caută pe părinţii fetiţei.
„Nici la Poliţia Mamaia şi nici prin Serviciul 112 nu a fost făcută nicio sesizare în acest caz. Noi ne-am autosesizat după ce a fost văzut filmuleţul postat pe reţeaua de socializare. În prezent se efectuează cercetări pentru a fi identificaţi părinţii copilului, urmând ca aceşti să fie audiaţi în vederea lămuririi tuturor aspectelor. La acest moment nu ne putem pronunţa mai mult asupra acestui caz”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Cristina Vasile, notează MEDIAFAX.
De asemenea, şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Constanţa s-a autosesizat, reprezentanţii instituţiei urmând să ia legătura cu cei din Suceava, deoarece autoturismul în care era încuiată fetiţa era înmatriculat în Suceava.