Accidentul a avut loc în satul ieşean Slobozia, din comuna Voineşti. Băiatul de numai 16 ani a luat din casă cheile maşinii, şi-a luat şi sora mai mică şi au plecat împreună la plimbare. A pierdut, însă, controlul volanului şi a intrat într-un stâlp, iar autoturismul s-a răsturnat.
Tânărul ar fi furat cheile de la mașină de la tatăl său și s-a izbit de un stâlp. Celălalt pasager al autoutilitarei, sora tânărului, este în stare foarte gravă.
"Victima, în vârstă de 5 ani, a fost găsită într-o stare deosebit de gravă, în comă gradul II-III. Prezenta un traumatism craniocerebral sever, cu înfundare fronto-parietală stângă. Am încercat să o stabilizăm, să o aducem într-o stare cât mai bună și am adus-o la Spitalul de Pediatrie pentru mai multe investigații. Prognosticul este rezervat", a declarat Luminița Bodrun, medic SAJ Iași.
În urma impactului, fetiţa de cinci ani a fost rănită grav. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a fost solicitat să intervină. Copila a fost transportată Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria.
Pentru că starea de sănătate a copilei s-a agravat, în cursul nopţii, aceasta a fost transferată la Spitalul de Neurochiorurgie, pentru tratament de specialitate.
Adolescentul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, şi s-a confirmat că nu băuse. Pentru că este minor va fi cercetat în stare de libertate.