Rând pe rând studenții celor 15 facultăți ale Universității Politehnica au fost aplaudați la scenă deschisă de cei care le-au fost profesori în ultimii patru ani. Aici au învățat ce înseamnă să lucreze în echipă și cât de mult contează sprijinul colegilor în timpul sesiunilor.
Din cei peste 3.000 de absolvenți ai universității, Corina, Ileana, Ștefan și Sebi au terminat studiile cu media zece. Cu toții au decis să rămână și să profeseze în România. Visul Corinei este să ajungă profesoară: "A fost o experiență de milioane, am fost fericită, emoționată în același timp, dar mândră de mine și de colegii mei pentru ce am realizat".
"Mi se pare că am învățat foarte multe lucruri, am cunoscut nişte oameni minunaţi şi m-am dezvoltat personal şi profesional alături de ei", spune Ştefan.
Ileana, în schimb, recunoaște că după două facultăți de psihologie și sociologie, aici și-a găsit vocația. Întâmplarea a făcut să fie colegă de facultate cu fiul ei: "A fost extrem de interesant si vă mărturisesc că aveam emoții mai mari la examenle lui, nu la examenele mele".
86 de șefi de promoție au fost premiați cu burse între 3 și 5 mii de lei, iar universitatea le-a pus la dispoziție un loc de muncă în cadrul instituției.
"Extrem de emoționant, sunt 3.000 de absolventi, o generație exceptională. Să încerce să își găsească drumul iubind ceea ce fac pentru că doar iubind ceea ce fac, să își găsească acel lucru pe care îl iubesc, astfel pot fi fericiţi în viață și să își împlinească visul", a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica.
După festivitatea de absolvire, universitatea deschide porțile pentru noua generație. De luni încep înscrierile pentru absolvenții claselor a XII-a.