Noi vă propunem să aflaţi care au fost cinci dintre cele mai cunoscute prostituate ce s-au remarcat de-a lungul istoriei:
Phryne
Este una dintre puţinele curtezane, a cărei frumuseţe poate fi admirată în operele de artă din marile muzee ale lumii. Phryne a trăit în Grecia Antică şi a fost cunoscută pentru faptul că era muza celebrului pictor Apelles, dar şi a sculptorului praxiteles. Despre frumoasa damă de companie se spunea că ajunsese atât de bogată, încât a contribuit cu o sumă semnificativă la reconstruirea zidurilor oraşului Teba, după ce armatele lui Alexandru Macedon le distruseseră în anul 336 î.Hr.
Veronica Franco
A fost o prostituată veneţiană din epoca Renaşterii. Veronica a fost o femeie foarte bine educată, dat fiind faptul că a publicat numeroase volume de poezii. Mai mult decât atât, era recunoscută la acea vreme pentru că pusese bazele unei asociaţii, care acorda sprijin curtezanelor, dar şi copiilor lor. Cea mai notorie relaţie a Veronicăi Franco a fost cea alături de regele Franţei, Henric al III-lea.
Madame du Barry
Jeanne Bécu, cunoscută sub numele de “Madame du Barry”, a fost amanta oficială a regelui francez Ludovic al XV-lea. Prin patul curtezanei au trecut numeroşi nobili, până când, la un moment dat, a descoperit-o monarhul de la Versailles. După moartea acestuia, Madame du Barry a fost nevoită să se retragă la o mănăstire. În timpul Marii Revoluţii Franceze este condamnată la moarte, fiind ucisă la ghilotină în anul 1793.
Sally Salisbury
Sarah Pridden, aşa cum apărea în certificatul său de naştere, a fost una dintre cele mai cunoscute prostituate din Londra secolului al XVIII-lea. La vârsta de 14 ani era deja renumită pentru faptul că numeroşi lorzi şi aristocraţi apelaseră la serviciile ei. Sally Salisbury a cunoscut faima datorită implicării într-un scandal ce s-a soldat cu moartea unui nobil. Se spunea la acea vreme că celebra damă de companie l-a înjunghiat pe John Finch, fiul unui lord englez, pentru că nu voia să-i ofere două bilete la un spectacol de operă. La scurt timp, a fost încarcerată şi a murit datorită unor complicaţii asociate cu sifilisul de care suferea.
Cora Pearl
Emma Elizabeth Crouch s-a născut în Londra, la începutul secolului al XIX-lea şi a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute prostituate ale bordelului “The Argyll Rooms”. După ce a fost violată pe o stradă din capitala britanică, decide să îşi părăsească ţara natală, stabilindu-se la Paris. Aici, îşi ia numele de “Cora Pearl” şi se remarcă printre cele mai renumite curtezane care treceau prin aşternuturile nobililor francezi. Printre aceştia s-au numărat chiar membrii ai familiei regale Bonaparte.
Sursă: descopera.ro