Potrivit anchetatorilor, pe data de 30 ianuarie, lucrătorii Secţiei 3 Poliţie au fost sesizaţi de directorul unei şcoli gimnaziale, din municipiul Constanţa, despre faptul că un elev ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane, în incinta unităţii de învăţământ, în timpul recreaţiei, scrie Agerpres.
"Urmare a cercetărilor în cazul săvârşirii unor infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au depistat trei femei bănuite de comiterea faptelor, acestea fiind ulterior reţinute pentru 24 de ore", se precizează în comunicatul de presă.
Cele trei femei au vârste cuprinse între 29 şi 37 de ani, iar elevul are 13 ani şi este în clasa a V-a.
În cursul zilei, cele trei femei vor fi prezentate instanţei cu propuneri legale.