Femeia în vârstă de 44 de ani venise din Oradea pentru înmormântare. O zi mai târziu, când se întorceau spre casă, ea și soțul s-au oprit la un restaurant de la ieșirea din oraș. Aceasta s-a dus la baie pentru a se spăla pe mâini înainte de a mânca, însă nu s-a mai întors.
Îngrijorat, soțul s-a dus după ea. A găsit-o prăbușită pe podea, astfel că a sunat la 112. În ciuda eforturilor medicilor, femeia a fost declarată decedată, relatează Monitorul de Botoșani.
„Am fost solicitaţi pentru o persoană inconştientă, într-un local public. La faţa locului a fost găsită o femeie de 44 de ani, aflată în stop cardiorespirator. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, care au continuat 50 de minute. Din păcate, cordul pacientei nu a răspuns, fiind declarat decesul”, anunţă salvatorii.