Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni s-a născut la 6 martie 1475, la Caprese, în regiunea italiană Toscana, fiind al doilea dintre cei cinci frați, dar la scurtă vreme familia s-a mutat la Florența. Mama sa a murit tânără, când Michelangelo nu avea decât șase ani. Copilăria sa a fost lipsită de afecțiune, iar artistul avea să păstreze pentru toată viață o expresie tristă, taciturnă, manifestând neîncredere față de semenii săi. Tatăl nu l-a încurajat să-și urmeze vocația artistică, dar l-a trimis la școala lui Francesco Galeota din Urbino, care preda gramatică, unde a aprofundat principiile latinei. Michelangelo își petrecea însă mare parte din timp în bisericile din apropiere, unde observa atent picturile, apoi le reproducea pe hârtie.
La școală s-a împrietenit cu un coleg, Francesco Granacci, care studia arta picturii și care l-a încurajat să-și urmeze visul. Acesta l-a prezentat pictorului Domenico Ghirlandaio, iar la vârsta de 13 ani, Michelangelo era ucenicul cunoscutului pictor florentin. Nu a petrecut aici decât un an, pentru că, la recomandarea lui Ghirlandaio, a avut șansa să se mute la palatul lui Lorenzo de Medici, conducătorul Republicii Florentine, cunoscut îndrumător al savanților, artiștilor și poeților. De aici a avut acces la elita socială a Florenței și a studiat sculptura clasică cu renumitul Bertoldo di Giovanni. De asemenea, a primit permisiunea din partea Bisericii Catolice să aprofundeze anatomia pe cadavre, ceea ce a avut, însă, consecințe nefaste asupra sănătății sale. Aceste observații, însă, au contribuit la ceea ce avea să devină un stil distinct al lui Michelangelo, caracterizat prin precizia cu care reproducea trupurile personajelor, dar și prin frumusețea aproape lirică a acestora. Sculpturile ''Bătălia centaurilor'' și ''Madona pe trepte'' sunt o dovadă a talentului de care dădea dovadă încă de la vârsta de 16 ani. Aceste două opere de debut, însă, ilustrează și un alt aspect, descris de Michelangelo însuși în jurnalul personal: ''Încă de la vârsta de 16 ani, mintea mea era un câmp de luptă: dragostea pentru frumusețea păgână, nuditatea masculină, în contradicție cu credința mea. O polaritate de teme și de forme... o latură spirituală, cealaltă pământească (...)''.
După moartea lui Lorenzo de Medici, în anul 1492, Florența a fost măcinată de conflicte politice, iar Michelangelo s-a refugiat la Bologna, unde și-a continuat studiile. S-a întors la Florența în 1495, iar în 1498 a plecat la Roma, unde a examinat îndeaproape statui clasice și ruinele romane. Aici și-a desăvârșit prima sculptură la scară mare, statuia lui Bachus. Cam în aceeași perioadă, realizează sculptura ''Pieta'' (1498-1500), care o înfățișează pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul neînsuflețit al lui Iisus.
Statuia se află în prezent în Bazilica Sf. Petru de la Vatican. Este una dintre capodoperele lumii artistice, realizată de Michelangelo înainte de a împlini 25 de ani, dintr-un singur bloc de marmură de Carrara. La doar câteva zile după ce a fost amplasată în Bazilica Sf. Petru, s-au auzit niște zvonuri conform cărora impresionanta lucrare nu i-ar fi aparținut lui Michelangelo, ci sculptorului Christoforo Solari. Într-un acces de furie, artistul a luat un ciocan și o daltă și a gravat pe statuie următoarea inscripție: ''Michel Angelus Bonarotus Florent Facibat'' (Michelangelo Buonarroti, florentinul, a făcut asta). Este singura lucrare pe care a semnat-o vreodată. Ulterior, a regretat acest acces de furie și a promis să nu-și mai semneze niciodată operele.
În 1501, Michelangelo a revenit la Florența, unde a fost însărcinat să sculpteze o statuie a lui David. Devenise deja un nume de referință în arta renascentistă. Lucrarea le mai fusese încredințată altor doi sculptori, care nu reușiseră să o ducă la bun sfârșit. Statuia, creată între 1501-1504, dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, măsoară 5,17 metri și îl reprezintă pe eroul biblic David. Amplasată inițial în fața clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria, statuia se află, din 1873, la Galleria dell'Accademia din Florența. Cu ''David'', Michelangelo și-a demonstrat supremația în arta renascentistă, îmbinând frumusețea exterioară cu expresivitatea.
Au urmat o serie de alte proiecte, Michelangelo demonstrându-și talentul și în pictură. Pe când încă mai lucra la statuia lui David, i s-a cerut să realizeze o pictură murală la Palazzo Vecchio, pe care niciun alt artist nu reușise să o ducă la capăt. Acest proiect a deschis calea către ceea ce avea să se dovedească o altă capodoperă a artei universale, Capela Sixtină. În 1508, papa Iulius al II-lea i-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului, care inițial reprezenta un cer albastru cu stele aurii. Executarea acestei lucrări a durat patru ani, între 1508 și 1512. Proiectul inițial prevedea pictarea celor 12 Apostoli, dar la final cuprindea peste 300 de chipuri, acoperind mai bine de 500 de metri pătrați. Artistul a renunțat la toți ucenicii, acuzându-i de incompetență, și a lucrat de unul singur, depunând un efort istovitor, stând ore în șir pe schele, de cele mai multe ori întins pe spate. Pe parcursul celor patru ani, nu a vrut să o arate nimănui, dezvăluind-o tuturor abia atunci când a fost finalizată, în toamna anului 1512. Frescele, reprezentând scene din ''Geneză'' în culori vii, au fost sfințite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, la 31 octombrie 1512. Picturile produc un efect caleidoscopic, având ca punct central ''Crearea lui Adam'', în care degetul lui Dumnezeu atinge degetul unui om. 500 de ani mai târziu, la ceremoniile prilejuite de aniversarea inaugurării Capelei Sixtine, papa Benedict al XVI-lea spunea: ''Cu o intensitate expresivă unică, marele artist îl reprezintă pe Dumnezeul creator, acțiunea lui, puterea lui de a spune cu hotărâre că lumea nu a apărut din întuneric, din hazard, din absurd, ci provine dintr-o inteligență, dintr-o libertate, dintr-un act suprem de iubire'' (...) ''Din întâlnirea dintre degetul lui Dumnezeu și cel al unui om (...), Dumnezeu stabilește o relație nouă cu creația sa''.
Michelangelo a continuat să sculpteze și să picteze, dar eforturile fizice depuse la pictarea Capelei Sixtine și-au spus cuvântul. De acum, artistul s-a îndreptat mai mult către arhitectură. A continuat să lucreze la mormântul papei Iulius al II-lea, dar a proiectat și Capela familiei de Medici și Biblioteca Laurentină, situată vizavi de Bazilica San Lorenzo din Florența, care avea să adăpostească biblioteca familiei de Medici. Proiectarea acestor clădiri reprezintă un moment decisiv în istoria arhitecturii.
În 1534, Michelangelo a părăsit Florența pentru totdeauna, din cauza ostilității cu care a fost tratat de ducele Alessandro de Medici, dar și a neînțelegerilor cu concetățenii săi. S-a mutat la Roma, unde s-a bucurat de aprecierea papei Clement al VII-lea. În 1535, papa Paul al III-lea i-a propus să picteze peretele de est al Capelei Sixtine, cel de deasupra altarului, având ca temă ''Judecata de Apoi''. Citeste mai mult...
