Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, vineri, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Rurală Crucea au identificat un bărbat în vârstă de 28 de ani, pe DN 2 A, care era suspectat că şi-ar fi agresat bunicul şi apoi l-ar fi pus în portbagajul autoturismului.
Rudele bătrânului i-au sesizat pe oamenii legii după ce tânărul a venit la locuinţa bunicului său, l-a lovit, l-a încătuşat, apoi l-a pus în portbagaj şi a plecat cu maşina.
Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe şofer între localităţile Crucea şi Stupina, iar când au deschis portbagajul autoturismului l-au găsit acolo pe bătrân.
Conducătorul auto nu a fost cooperant, fiind dus la spital pentru prelevare de probe biologice, anchetatorii urmând să stabilească astfel dacă el se afla sub influenţa substanţelor interzise.
De asemenea, la unitatea medicală a fost dus şi bătrânul, dar nu a rămas internat.
Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare, lovire şi alte violenţe şi lipsire de libertate.
Reprezentanţii Penitenciarului Poarta Albă au confirmat că tânărul respectiv era gardian în cadrul unităţii, spunând că acesta a venit vineri la lucru, dar având un comportament inadecvat a fost trimis acasă de şeful său. O comisie din cadrul penitenciarului urmează să cerceteze aspectele legate de comportamentul gardianului.