Potrivit unui comunicat de presă, autoritatea competentă din judeţul Ialomiţa a fost înștiințată, iar în cadrul companiei au fost declanşate procedurile stabilite prin planul pentru situaţii de criză COVID-19, astfel încât activitatea curentă să se desfăşoare în condiţii normale.
„Majoritatea angajaţilor testaţi pozitiv erau deja în izolare la momentul efectuării testelor şi toţi contacţii direcţi ai acestora au fost izolaţi şi au intrat în carantină la domiciliu pentru 14 zile, conform protocolului medical în vigoare. Personalul izolat reprezintă un procent mic din totalul personalului care activează în HUB-ul din Ştefăneşti. În plus, echipele din depozitul FAN Courier sunt autonome şi nu interacţionează, astfel că riscul de infectare între echipe este minim. Activitatea companiei se desfăşoară la parametri normali, echipele FAN Courier fiind pregătite anterior pentru un astfel de scenariu. Pentru siguranţa sanitară a angajaţilor vom intensifica controlul şi triajul epidemiologic”, a declarat Cornel Morcov, chief commercial officer FAN Courier.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, marți seară, la un post tv, că există o probabilitate foarte mică de contaminare cu COVID-19 în urma preluării, deschiderii sau transportului coletelor:
„E un risc minimal să se transmită virusul prin colete. Este bine să te speli pe mâini după ce ai deschis coletul și să te dezinfectezi. Cred că va fi foarte greu să dezinfectezi coletele sau plicurile, dar e foarte bine să te speli pe mâini după ce pui mâna pe ele. Poți să folosești mănuși, dar cu condiția să știi cum să le folosești și oricum trebuie să te speli după, chiar dacă porți mănuși”, a explicat Arafat.