Tinerii căsătoriți au decolat din aeroportul Komsomolsk-pe-Amur spre localitatea natală Blagoveshchensk. Ei aveau locurile în secțiunea din spate a avionului, unde au dormit liniștiți în timpul zborului…
Deodată Larisa s-a trezit din cauza unei lovituri îngrozitoare. La înălțimea de 5200 de metri avionul lor s-a ciocnit de un bombardier militar Tu-16! Avionul de pasageri a rămas fără aripi și fără partea superioară a fuselajulu.
„Pretutindeni se auzeau țipete. Mi-am întors privirea spre soțul meu și am văzut că el era deja mort — a decedat din cauza fragmentelor care l-au lovit. Mi-am luat rămas bun de la el și am început să mă pregătesc de moarte” — își amintește Larisa.
„În timp ce cădeam, deodată am văzut în fața ochilor momente din filmul american „Se mai întâmplă și minuni” (Miracles Still Happen), pe care-l văzusem recent la cinematograf. Eroina principală a filmului nimerise într-o catastrofă aeriană și, ghemuindu-se în scaun, cădea spre junglă. Urmând exemplul ei, m-am mutat pe scaunul de lângă hublou ca să pot vedea ce distanță este până la pământ și m-am agățat de el cu toată forța.”
Larisa și-a recăpătat cunoștința peste câteva ore de la cădere. Ea era unica supraviețuitoare din cei 38 de pasageri.
„Când am deschis ochii, l-am văzut pe soțul meu, care se afla la câțiva metri depărtare de mine. El parcă vroia să mă vadă și astfel să-și ia rămas-bun de la mine” — relatează Larisa.
Larisa a suferit multiple traumatisme. Ea avea fracturi ale coloanei vertebrale, mâinii și câtorva coaste, dinții stricați și o comoție cerebrală severă. Însă, din cauza stării de șoc, Larisa nu simțea durerea. Ea și-a construit un mic adăpost, se încălzea cu ajutorul huselor de la scaune.
După trei zile lungi petrecute în taiga, femeia a fost găsită de grupul terestru de căutare. Ea a fost văzută de câteva ori de piloții elicopterelor, dar aceștia au crezut că ea este bucătăreasa geologilor. Nimeni nu și-a imaginat că vor fi supraviețuitori după un astfel de accident.
Conducerea sovietică a clasificat catastrofa aeriană ca secret de stat. Nici măcar un ziar n-a scris despre ea. Iar lângă salonul Larisei, în care ea s-a recuperat timp de 3 luni, în permanență stăteau doi oameni îmbrăcați în civil. Ei nu permiteau accesul prietenilor la pacientă.
„Părinții mi-au spus că ei deja săpaseră un mormânt pentru mine. Rudele tuturor pasagerilor din acea cursă erau înștiințate despre moartea lor în conformitate cu o listă. Pe lângă aceasta, părinții m-au sfătuit să nu povestesc nimănui despre cele întâmplate. Serviciile corespunzătoare au discutat cu ei, amenințându-i să tacă” — povestește Larisa.
Pe parcursul a 1.5 ani de la catastrofă Larisa n-a putut merge. Medicina oficială n-a reușit să o trateze. Ulterior un chiropractician din popor a reușit să-i corecteze coloana vindecată vicios. Și doar la începutul anilor 2000 societatea a aflat adevărul…
