„În data de 06.02.2019, ora 06.11, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (feroviar), I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia București – Budapesta, numitul M. P., în vârstă de 38 de ani, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un paşaport italian.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune.
Cetățeanul italian urmează a fi predat în cursul zilei unei echipe operative din cadrul Poliţiei Române, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.”, se arată într-un comuncat Poliţiei
Într-o intervenție telefonică la Xtra Night Show, Matteo Politi a refuzat marți seară să răspundă la întrebarea dacă mai