Plafonarea prețurilor la energie expiră însă de la 1 aprilie anul viitor, iar experții spun că cei mai afectați vor fi românii cu venituri mici. În unele cazuri facturile s-ar putea dubla, iar clienţii cărora le expiră contractele în această perioadă au început să primească notificări cu noile preţuri pe care le vor plăti de anul viitor. Unele oferte pornesc de la 1,3 lei pe kWh.
Dacă ne raportăm la o gospodărie care lunar consumă lunar 50 de kwh, plătește în aceste momente undeva la 34 de lei, iar din aprilie factura va ajunge la aproape 60 de lei. La un consum mai mare de 100 de kwh lunar factura va ajunge la 115 lei de la 68 de lei. În cazul unei familii care consumă lunar aproximativ 255 de kWh, atunci factura va ajunge de la 204 lei la 294 de lei pe lună.
Ministrul Energiei promite însă că statul va veni cu ajutoare pentru oamenii care nu își permit costurile majorate.
„Pentru romanii fara posibilitati cu siguranta va fi prelungita, vor exista subventii pentru romanii care au probleme in plata facturilor. S-a constituit un comitet interministerial ordonat de viceprimministru cu mine si doamna ministru de la Munca. Acest comitet are ca tema sa stabileasca masurile de sprijin de dupa 1 aprilie”, a declarat Sebastian Burduja.
Potrivit unui ordin ANRE, furnizorii sunt obligați să informeze clienții cu cel puţin o lună înainte că nu vor mai exista prețuri plafonate.