Potrivit website-ului DownDetector, citat de France Presse, care înregistrează pene afectând diferite servicii de internet, utilizatorii platformelor Facebook au văzut că primele dificultăţi au apărut în jurul orei 12:00 GMT.
"Problema a fost de atunci rezolvată şi ar trebui să funcţionăm din nou 100% pentru toată lumea", a anunţat reţeaua socială pe Twitter la 00:06 GMT joi, exprimându-şi regretul pentru "orice neplăcere" legată de această pană.
Un purtător de cuvânt al Facebook, care a vorbit de asemenea în numele Instagram şi WhatsApp, a explicat că o "operaţiune de mentenanţă" a provocat accidental întreruperea funcţionării, împiedicând partajarea fotografiilor şi videoclipurilor, potrivit mass-media americane.
Mii de utilizatori din diferite regiuni ale lumii s-au plâns de problema întâmpinată, în special în Europa şi America de Nord, potrivit DownDetector. Persoane fizice, dar de asemenea întreprinderi şi organizaţii au fost afectate.
"Da, suntem afectaţi de #instagramdown (#panăinstagram) şi noi", a scris pe Twitter CIA. "Nu, nu noi am provocat-o. Nu, nu vă putem ajuta. Aţi încercat să opriţi şi să reporniţi?".
La mijlocul lunii martie, Facebook a cunoscut cea mai lungă pană din istoria sa de aproape 24 de ore, din cauza unei probleme a serverelor, provocând diferite reacţii pe internet prin intermediul altor reţele.
Facebook susţine că are 2,7 miliarde de utilizatori activi lunar pe toate platformele sale.
Contactată de AFP, Facebook nu a oferit detalii despre această pană miercuri noapte.