UPDATE ORA 9.44 Două persoane au decedat în urma exploziei urmate de un incendiu la un apartament dintr-un bloc de pe strada Iazului din municipiul Sibiu, iar alţi 20 de locatari au fost evacuaţi, a anunţat duminică Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Explozia s-a produs la parterul unui bloc de strada Iazului, Sibiu.
ISU Sibiu intervine de urgență la locul incendiului. Conform presei locale, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscară, o ATPVM, două echipaje SMURD dintre care unul cu medic. Conform pompierilor, situația este sub control.
Până în momentul de față nu există victime. Au existat mai multe persoane cu atacuri de panică. Echipajele medicale aflate la fața locului oferă asistență medicală celor care au nevoie.
În momentul de față pompierii încearcă să intre în apartamentul respectiv pentru că sunt mari degajări de fum. Peste 20 de persoane din blocul avariat au fost evacuate și acum încearcă să se afle cauzele acestei explozii puternice.