Şeful UPU, Adrian Zoican, a declarat pentru Agerpres că "victima în vârstă de 33 de ani a suferit arsuri de gradul 3-4 pe 55 la sută din corp şi a fost transportat la un spital din Capitală".
Acumularea de gaze realizată în urma acestei scurgeri a dus la producerea unei deflagraţii care a afectat, în total, şase apartamente, prezentând fisuri la pereţi şi alte pagube, potrivit unui prim bilanţ al exploziei.
Totodată, au fost sparte de suflul exploziei şi unele ferestre din blocurile învecinate.
Alte cinci persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, în urma unor atacuri de panică, iar blocul a fost evacuat, până echipele de specialişti verifică dacă mai există pericol de explozie şi dacă a fost afectată structura de rezistenţă a clădiri.
sursă video: buzau.net.