Explozie la Cluj. Pompierul a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital.
Procurorii au stabilit, în cazul cutiei care a explodat la Cluj, că a fost vorba de un dispozitiv artizanal şi au deschis un dosar pentru tentativă de omor.
"Din investigaţiile efectuate la faţa locului rezultă că este vorba despre un dispozitiv artizanal explozibil, de mică intensitate. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem" pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor", se arată într-o informare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispozitivul semăna cu o cutie de bijuterii și era plasat lângă autoturismul pompierului, în apropierea sediului ISU. Când bărbatul l-a ridicat și l-a deschis, a explodat.
”Colegul nostru a suferit răni ușoare la nivelul mâinii și a feței. A primit asistență medicală de la echipajul SMURD, fiind în afara oricărui pericol”, a anunțat ISU.
DIICOT, care preluase cercetările în acest caz, a declinat competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.