Cel puţin opt oameni au murit şi alţi trei au fost răniţi, marţi, în urma unei explozii la o mină de cărbune din centrul Chinei, relatează Associated Press.
Explozia a avut loc la mina Zoubao, din provincia Hunan. Opt oameni a reuşit să iasă, dintre care numai unul a fost rănit, potrivit unui comunicat al Administraţiei de Stat pentru Siguranţa Muncii.
Administraţia nu a precizat cauza exploziei, însă mina era încadrată la cele unde concentraţia de gaze este mare, potrivit news.ro.
Exploziile de gaz din mine sunt provocate adesea de o flacără sau o scânteie electrică. Sistemele de ventilaţie ar trebui să permită evitarea acumulării de gaz în mine.
China este cel mai mare producător şi consumator de cărbune din lume, însă industria sa în domeniul mineritului este şi una dintre cele mai puţin sigure, cu sute de decese anual. Autorităţile au admis că mentenanţa de bază în mine este, de multe ori, ignorată.