În expertiză se arată că nu au fost identificate dovezi că angajații administrației locale ar fi desfășurat, cel puțin în ultimii cinci ani, activități de inspecție și control în spațiul unde au funcționat succesiv trei cluburi, ultimul fiind Colectiv, potrivit Agerpres.
De asemenea, expertiza nu a identificat acte de control sau măsuri dispune din punct de vedere al respectării legislației nici din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București și nici din partea Inspectoratului de Stat în Construcții București.
Localul din strada Tăbăcarilor, nr. 7, a fost închiriat în anul 2014 de către SC Colectiv de la SC Pionierul SA, după ce anterior chiriași au fost SC Music Hall SRL (2013-2014) și clubul Salsa (2013).
Inițial, incinta respectivă a avut ca destinație producția, schimbată înainte de anul 2013 în "club/discotecă/bar". Schimbarea destinației spațiului a fost făcută fără o autorizație în acest sens, așa cum rezultă din documentele depuse de Primăria Sector 4 și ISU.
Expertul susține că la schimbarea destinației unui spațiu este obligatorie depunerea documentației pentru obținerea Certificatului de Urbanism, conform Legii 50/1991. Primăria Sectorului 4 declară însă că nu există înregistrată nicio cerere în această privință.
Obligația de a depune cerere pentru obținerea autorizației de construire, care în mod normal îi revine proprietarului, apare în cazul clubului Colectiv ca fiind transferată chiriașului prin contractele de închiriere, care declară ce activități urmează să desfășoare în spațiul închiriat și preia responsabilitatea efectuării tuturor demersurilor pentru îndeplinirea cerințelor legale.
Schimbarea destinației obligă la întocmirea unor proiecte tehnice, a unor scenarii de evacuare în caz de incendiu sau dezastru. Expertiza reține că schimbarea destinației spațiului în sens efectiv a fost realizată de cei trei chiriași succesiv, iar primii doi au realizat și lucrări de construcții pentru a asigura posibilitatea derulării activității declarate, însă toate lucrările nu apar ca îndeplinind cerințele legale.
În același timp, expertiza nu identifică nicio măsură luată de instituțiile abilitate, în sensul constatării situației de fapt și dispunerii de intrare în legalitate pe tot parcursul funcționării celor trei cluburi.
Din planșele foto și site-urile celor trei cluburi, precum și ale executantului ultimei serii de lucrări, expertul reține că instalațiile de ventilație, subpanta, spațiile anexe, parapetul barului, instalațiile electrice sanitare și zidirea golurilor ferestrelor au fost într-o anumită formă realizate de către Music Hall.
Până în 2013, accesul în localul unde a funcționat Colectiv se realiza prin spațiul ocupat și acum de clubul Salsa, respectiv prin ușile identificate ca fiind blocate. După ce localul a fost preluat de Music Hall, accesul s-a realizat din curtea interioară prin golul în zidărie preexistent, în fața căruia a fost amplasat containerul de marfă cu rol de loby.
Amplasarea containerului și alte modificări și îmbunătățiri au fost realizate de Music Hall, prin intermediul firmei SC Luxory Media SRL, fără proiect și fără autorizații. Prin această din urmă firmă au fost realizare lucrări de antifonare, montaj tavan fals și amplasare container.
După ce SC Colectiv a preluat localul, în 2014, au fost realizare lucrări de îmbunătățire și igienizare, însă declarațiile de la dosar sunt neconcludente și uneori contradictorii cu privire la maniera în care au fost alese soluțiile tehnice și materialele, iar expertul nu a putut identifica existența vreunui proiect, cu atât mai puțin avize și autorizații.
Expertiză Colectiv: Primăria Sectorului 4 nu a inspectat clubul în ultimii cinci ani
Primăria Sectorului 4 nu a efectuat, în ultimii cinci ani, verificări în localul unde a funcționat clubul Colectiv, în condițiile în care a fost schimbată destinația spațiului și au fost executate lucrări de amenajare fără autorizații, se arată în expertiza tehnică realizată de un specialist în construcții, la cererea procurorilor de la Parchetul General.