Într-un aeroport, ”pentru prima dată ești controlat după ce ai lăsat bagajele la check-in. Este ușor, într-adevăr să ajungi până în acest punct cu explozibili sau arme”, spune Nicolae Demetriade.
În acest context, Demetriade a subliniat că ”este și mai ușor să intri într-o sală de cinematograf unde sunt 400 de oameni".
"Acolo nu este niciun control. Dacă cineva vrea să facă o astfel de nenorocire o poate face și în altă parte, nu neapărat la aeroport. Așadar, controalele de pe aeroporturi sunt în primul rând pentru a preîntâmpina orice încercare de a aduce la bordul aeronavelor lucruri interzise. Aceste controale sunt suficiente pentru a preveni intrarea la bordul aeronavelor cu explozibili sau arme”, a adăugat Nicolae Demetriade.
Întrebat dacă se pot îmbunătăți controalele înaintea acestei zone a chek-in-ului, Demetriade a răspuns că "la aeroporturi, să mai pui încă un control suplimentar ar fi peste orice imaginație".
"În primul rând, că în unele aeroporturi nu ai unde să mai pui așa ceva - și este și cazul aeroportului nostru (n.r. Aeroportul Henri Coandă) – iar în al doilea rând, s-ar prelungi timpul de control cu încă o oră. Chiar și așa, problemanu s-ar rezolva pentru că tot ar apărea aceste cozi înaintea acestor controale suplimentare”, afirmă fostul șef al Tarom.
În viziunea sa, soluția este ca amenințarea teroristă să fie eliminată de autoritățile abilitate, printr-o mai bună supraveghere a celor suspectați de acte de terorism.
Atac terorist Bruxelles. Explozii la aeroport şi metrou: 34 de morţi,sute de răniţi-3 români, răniţi
Reamintim că cel puțin 34 de persoane au murit, într-un dublu atac terorist petrecut, marți dimineață, în capitala Belgiei. Printre victime s-ar număra şi trei români, răniţi în explozii. Două explozii au avut loc pe aeroportul Zaventem, unde au murit cel puțin 14 oameni. O a treia deflagrație s-a produs la metrou, în stația Maelbeek, unde alte 20 persoane au decedat. Gradul de alertă teroristă în Belgia a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă, iar Bruxelles-ul este, în aceste momente, complet paralizat. Potrivit unor surse citate de Reuters şi AP, atentatele au fost revendicate de ISIS.