În an aniversar, dascălii români sunt pe ultimul loc în Europa atunci când vine vorba despre respectul care le este arătat. Printre cauze se numără salariile mici pe care le au, ori modul în care elevii se poartă cu ei. Sunt, însă, și excepții. Oameni cu har care reușesc să schimbe destine și mentalități. Exemplu vine de la o profesoară nevăzătoare care îi învață pe copiii cu aceleași deficiențe să scrie și să citească. Și-a pierdut vederea la scurt timp după ce a terminat prima facultate, dar și-a găsit liniștea în clasele în care învață copii cu nevoi speciale.
De 14 ani, Dana îi învață pe cei din întuneric să se împrietenească cu literele și cifrele. De profesie inginer, nu a apucat să-şi facă meseria niciodată pentru că și-a pierdut vederea treptat, la puțin timp după ce a terminat studiile. Așa că a urmat altă facultate, care i-a permis să predea în învățământul special.
Și de atunci poate în fiecare zi. Intră cu drag la toate orele și își iubește copiii. Noi am cunoscut-o la Școala Gimnazială Specială Maria Montessori din Bacău. Se ocupă de opt elevi: șase sunt în clasa a IV-a, iar doi, în clasa a VI-a. Copiii sunt nevăzători, dar au și alte deficiențe asociate.
La început nu știa cum să interacționeze cu elevii și nici ce să îi învețe. A avut răbdare și a pornit de la chestiunile esențiale pentru ei, cum ar fi orientarea în spațiu.
La început nu știa cum să interacționeze cu elevii și nici ce să îi învețe. A avut răbdare și a pornit de la chestiunile esențiale pentru ei, cum ar fi orientarea în spațiu.
A urmat apoi un alt pas important: învățarea alfabetului Braille. Un sistem de scriere folosit de cei cu deficiențe de vedere. Literele sunt compuse din puncte ieșite în relief care pot fi simțite cu ajutorul degetelor.
La copiii cu deficiențe asociate, scrierea și citirea sunt, însă, procese de durată. Doar ca să înveţe alfabetul, au nevoie de câţiva ani. Acest lucru nu o descurajează pe Dana. Își dedică mare parte din timp studiului, iar rezultatele se văd.
În școala în care am cunoscut-o sunt înscriși 197 de elevi, încadrați în diferite grade de handicap. În unitățile de învățământ speciale, nivelul gimnazial la deficiențe severe se termină cu clasa a X-a. Aici copiii au un program prestabilit atât dimineața cât și după-amiază.
De toți se ocupă în jur de 60 de cadre didactice, dar este nevoie de mai mulţi. Ministerul Educației nu scoate nicio vorbă de lipsa de personal din sistemul educațional, atât cel de masă, cât și cel special. Dascălii înzestrați considerați un model de elevi s-au piedut în lipsurile care le fac imposibilă munca la clasă.
La nivel naţional, datele Ministerului Educaţiei arată o scădere atât a numărului de cadre didactice, cât şi al profesorilor titulari. Astfel, dacă în anul şcolar 2009-2010, în România erau aproape 240.000, în anul 2014-2015, numărul lor abia dacă mai depăşea 215.000! Dascălii noștri sunt puși să întocmească dosare în loc să primească sprijin și să meargă la cursuri de formare. Iar rezultatele se văd în notele pe care le obțin la examenele de titularizare. De exemplu, la examenul de anul trecut, susţinut de profesorii din Capitală, mai bine de jumătate au obţinut notă 7. În plus, aproape 20% dintre candidaţi au luat note mai mici de 5!
