”Ce s-ar fi întâmplat dacă un om care avea pe el un brâu de dinamită, legat de un scaun într-un bloc de lângă o bezinărie, cerea noaptea ajutor prin telefon și nu putea furniza exact locul în care se află? Dacă omul pronunța „dinamită”, pe fir intra SRI. Dacă nu spunea decât „amenință că mă omoară”, nu intra.
Așa suntem noi, oamenii obișnuiți, punem răul în față. Ne gândim să prevenim ce-i mai rău. Legiuitorul nu a făcut-o, în ultimii 2 ani și jumătate, decât pentru a salva niște infractori.
Și ce să facem acum, să nu ne exprimăm pentru a nu fi acuzați de politicianism? Ba da, trebuie să ne exprimăm cu orice risc. Toți! De la vlădică la opincă! Schimbarea lumii putrede în care trăim se poate face doar dacă spunem adevărul și nu tolerăm nicio minciună, oricât de mică, nicio ipocrizie, nicio nesimțire. Și în zilele astea nenorocite am avut parte de cele mai sinistre. Oameni buni, să rămânem uniți în fața valului de manipulări odioase care au, din nou, menirea de a ne deturna atenția pe câmpii! Adevărul este acolo, în fața noastră: instituțiile care trebuie să ne apere de criminali sunt înțesate de incompetenți, de slugi, de proști, de leneși!
Ce avem de făcut? Să nu cedăm, să ne întrebăm inima, să gândim cu capul nostru și să nu-i mai lăsăm să acapareze mecanismele care ne pot însănătoși ca națiune. Da, ne este scârbă, dar să folosim această stare pentru a avea atitudine în continuare! Să nu ne pese de ce cred alții despre noi, atâta timp cât ne putem uita în oglindă! Doamne ajută!”, a scris Rareș Bogdan.