Siegfried Mureșan a transmis printr-un comunicat de presă că realegerea sa reprezintă o consolidare a poziţiei României la conducerea Grupului PPE.
Germanul Manfred Weber (CSU) a obţinut miercuri, 13 octombrie, al treilea mandat de preşedinte al Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, iar Siegfried Mureșan, al doilea mandat de vicepreședinte.
"Este un rezultat care confirmă că delegaţia ţării noastre este una dintre cele mai puternice delegaţii naţionale din PPE. La fel ca în ultimii doi ani, voi continua să apăr interesele României în deciziile importante pe care noi, Grupul PPE, reuşim să le impunem în negocierile de la nivel european", a declarat Mureșan după votul din Grupul PPE.
„În ultimii doi ani, ne-am concentrat pe gestionarea crizei generate de pandemia de COVID-19. Am reușit să facem foarte multe lucruri bune pentru oameni. Am adoptat bugetul multianual al Uniunii Europene pentru următorii șapte ani și cel mai mare plan de redresare economică din istoria Uniunii Europene, de 750 de miliarde de euro, din care România va primi 30 de miliarde de euro. (...)