Mai jos puteți vedea clasamentul în care sunt incluse cele două castele românești.
Ussé, Franţa
Castelul Ussé, poziţionat strategic în valea Loire datează din secolul XI. Condtruit iniţial pentru a găzdui o mică garnizoană, acesta a fost modernizat în 1442 de Jean V de Bueil, lord de Ussé. Aparţinând acum familiei De Blacas, castelul este deschis publicului şi, pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori, oferă în plus o punere în scenă a faimoasei poveşti Frumoasa din Pădurea Adormită.
Schönbrunn, Austria
La jumătatea secolului al XVIII-lea, Maria – Tereza de Habsburg a renovat clădirea impunătoare a castelului Schönbrunn pentru a o transforma în reşedinţa sa de vară. Abandonând stilul baroc în favoarea rococo, restaurarea a creat o ambianţă somptuoasă, iar grădinile palatului – incluse astăzi în patrimoniul UNESCO – au devenit o adevărată atracţie evidenţiată atât de labirintul gigantic cât şi de livada de portocali.
Matsumoto, Japonia
Frumosul castel Matsumoto face parte dintre cele patru astfel de clădiri clasificate drept monument istoric naţional de ministeul japonez la culturii. Construit în anii1593 – 1594, diferă de celelalte trei astfel de castele prin amplasarea sa pe o suprafaţă complet plană. Deşi, din exterior, pare a avea doar patru nivele, clădirea principală are de fapt cinci, cel de la bază fiind considerat „secret”.
Ashford, Irlanda
Construit în 1228, castelul a avut de-a lungul timpului o mulţime de proprietari. În secolul XIX a fost complet renovat şi apoi extins cu două aripi în stil victorian. Apoi, în 1939, proprietarul Noel Huggard a decis să îl transforme în hotel. Astăzi, acesta este clasificat la cinci stele.
Fasilides, Etiopia
În 1636 cârmuitorul etiopian Fasilides s-a stabilit în Gondar şi a fondat oraşul Fasil Ghebi aflat astăzi în patrimoniul UNESCO. Mânăstirile, clădirile publice şi private precum şi palatele construite în aria oraşului, cel mai impozant fiind Fasilides, au devenit loc de pelerinaj pentru ulţi dintre turiştii care ajung în Etiopia, scrie capital.ro.
De la Versailles la Peleş şi Bran, în România
Lista cu cele mai frumoase castele din lume, întocmită de jurnaliştii Chatelaine continuă cu foarte cunoscutul Versailles de lângă Paris, Grad Palais din Tailanda, Château de l’ordre Teutonique de Malbork din Polonia, frumosul Neuschwanstein din Bavaria, palatul regal din Cambogia şi, flatant pentru români, Peleş şi Bran din România.