Plângerea pentru defăimare şi răspândire de material pornografic a fost direcţionată spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, dar potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, a fost redirecţionată administrativ către unitatea competentă şi anume Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a convocat Comisia pentru statut şi regulamente a BOR în zilele de 27 şi 28 iulie şi şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în zilele de 17 şi 18 august, în urma solicitării mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Teofan, pentru cercetarea "presupuselor abateri de natură morală" de care este acuzat episcopul Huşilor, Corneliu.
Cazul Episcopului Corneliu Bârlădeanul a intrat în atenţia publică în luna iunie, atunci când acesta a depus la DNA plângere împotriva a trei preoţi care l-ar fi şantajat cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare.Ulterior, filmul respectiv a apărut în spatial public. Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui şi Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni au fost reţinuţi pe data de 15 iunie, fiind acuzaţi că ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publice o serie de imagini video în care episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, ar apărea în ipostaze compromiţătoare. Ei au fost ulterior plasaţi în arest la domiciliu.