Într-un interviu acordat Radio Cluj, el a precizat că acest proces se va manifesta în condițiile în care, de mai bine de o săptămână, în țară se înregistrează zilnic peste 1.000 de cazuri noi de COVID-19.
"Din acest platou de peste 1.000 de cazuri zilnic înregistrate, în mod natural nu poate urma decât o descreștere a numărului cazurilor care e previzibil așa, în două-trei săptămâni de aici încolo. În momentul de față, după părerea mea, toată activitatea de ocrotire a stării de sănătate a populației se bazează pe două elemente majore. Unul este comportamentul individual, al doilea aspect este al asistenţei medicale, și aici trebuie să amintesc că este îmbucurător că şi în România, datorită efortului Terapiei Intensive şi al asistenţei medicale, decesele sunt mai rare decât în perioada anterioară a vârfului epidemic", a explicat medicul epidemiolog Geza Molnar.