- Patru copaci solari montați în București oferă surse de energie verde pentru încărcarea dispozitivelor electronice în format wireless și usb; vizitatorii se pot bucura și de wi-fi gratuit și un moment de relaxare
- Proiectul continuă parteneriatul pentru sustenabilitate dezvoltat de BAT România alături de Primăria Sectorului 3 și Green Academy
- BAT a anunțat noile sale obiective pentru protejarea mediului, precum:
- zero emisii de dioxid de carbon la nivelul întregului lanț valoric până în 2050;
- 100% energie regenerabilă până în 2030;
- toate centrele de producție 100% certificate de către Alliance for Water Stewardship (AWS) până în 2025;
- niciun deșeu rezultat din activitatea centrelor de producție să nu mai ajungă în gropi de gunoi până în 2025.
- Noile obiective sunt vitale pentru atingerea unui viitor mai bun (A Better Tomorrow™) pentru toate părțile interesate
București, 1 noiembrie 2021 – Potrivit angajamentului asumat pentru o dezvoltare sustenabilă a afacerii sale, BAT România continuă dezvoltarea proiectelor de responsabilitate față de mediu și de comunitate, alături de Primăria Sectorului 3 și Green Academy. Astfel, cinci copaci solari sunt amplasați în zone centrale din București, oferind opțiuni alternative de energie verde și contribuind, astfel, la crearea unui viitor mai bun.
Fiecare copac solar oferă o sursă de energie verde capabilă să susțină încărcarea a șaptezeci de dispozitive electronice zilnic, în format wireless sau usb. În plus, copacul solar pune la dispoziția vizitatorilor săi acces gratuit la wi-fi, dar și un colț de odihnă și relaxare în cadrul unei plimbări prin București. Design-ul realizat permite, de asemenea, o integrare armonioasă în peisajul urban și susține adoptarea unui comportament responsabil față de mediu și de comunitate.
Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice pentru Aria Europa centrală și de sud din cadrul BAT, a declarat: ”Copacii solari reprezintă un mod foarte inventiv de a folosi energia solară: un copac alimentat cu energie solară este un generator de energie verde, dar și un spațiu de relaxare și conexiune, atât în mediul online, cât și fizic. Sustenabilitatea este în centrul afacerii noastre și ne bucurăm să fim din nou alături de partenerii noștri cu soluții inovatoare și responsabile pentru mediu și pentru comunitate, în drumul nostru către un viitor mai bun.”
Robert Negoiță, Primarul Sectorului 3 din București, a declarat: „Numim copaci aceste device-uri moderne și interesante, dar și foarte aspectuoase, și nu cred că este deloc greșit, deoarece generează energie fără să polueze. Mă bucură faptul că Sectorul 3 a fost ales din nou de partenerii noștri tradiționali, BAT România și Green Academy, pentru a iniția un astfel de proiect pilot. Și sper ca cetățenii Sectorului nostru și ai Bucureștiului în general, dar și vizitatorii, să se bucure din plin de copacii solari amplasați în cinci zone importante din Sectorul 3.”
Ionuț Varga, Director Executiv Green Academy, a declarat: “Green Academy iși reafirmă sprijinul pentru proiectele verzi în comunitate. Odată cu amplasarea primilor copaci solari în centrul Capitalei, reușim să integrăm mai multe activități și tehnologii într-un format unic și inovator pentru București, concept care răspunde unor nevoi cotidiene importante pentru cetățeanul modern. Proiectul aduce Capitala mai aproape de standardele unui oraș inteligent și combină perfect utilul pentru cetățean cu estetica stradală. Rămânem un partener implicat și angajat pe termen lung pentru servicii publice de calitate în armonie cu o conduită ecologică și un stil de viață conștient de mediu.”
Dispozitivele solare montate în București (zona Pieței Unirii, zona Pieței Universității și zona parcului IOR) au fost realizate de TripAtelier și Mannebunit și reprezintă o nouă invitație de a conștientiza importanța gesturilor simple și de a contribui, prin mici schimbări la îndemână, la protejarea mediului și a comunității. În 2019, BAT România, Primăria Sectorului 3 și Green Academy au lansat în premieră campania Alege asumat un oraș curat, în care 300 de scrumiere stradale au fost montate pentru colectarea selectivă a mucurilor de țigară și valorificarea lor energetică. Campania a fost dezvoltată ulterior în Constanța și Iași, urmând ca și alte orașe să se alăture în viitor.
Obiectivele de sustenabilitate ale BAT | În 2020, BAT a anunțat obiectivul de a atinge zero emisii de dioxid de carbon provenite din propriile activități (Scop 1 și 2) până în 2030 și emisiile produse de-a lungul lanțului valoric propriu până în 2050 (Scop 3). Recent, cu ocazia Zilei Acțiunilor Climatice, BAT s-a alăturat campaniei globale susținute de ONU Race to Zero** și se angajează să atingă pragul de zero emisii de dioxid de carbon până în 2050. Eforturile și angajamentul companiei față de standarde înalte de sustenabilitate au fost recunoscute de instituții independente, precum includerea companei în Dow Jones Sustainability Index pentru 19 ani consecutiv (BAT fiind singura companie de tutun listată în prestigiosul World Index în 2020), un rating MSCI BBB și un nivel CDP A List.
***
Despre BAT
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, înființată în 1902. Scopul nostru este de a construi un viitor mai bun prin reducerea impactului afacerii asupra sănătății, ceea ce presupune:
- angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus**;
- susținerea clară a faptului că țigările provoacă riscuri grave de sănătate și singura modalitate de a le evita este să nu începi să fumezi sau să renunți la fumat;
- încurajarea celor care altfel ar continua să fumeze să treacă complet la produse cu risc redus susținut științific**;
- urmărirea și comunicarea progresului transformării prin care trecem.
Compania a anunțat ca obiective creșterea numărului consumatorilor de produse cu potențial de risc redus la 50 de milioane până în 2030 și generarea a cel puțin 5 miliarde de lire sterline în venituri din aceste categorii de produse în 2025.
Note
* Țintele anunțate în 2020 sunt: creșterea numărului de consumatori de produse care nu implică ardere la 50 de milioane până în 2030; atingerea pragului de zero emisii de dioxid de carbon pentru Scopurile 1 și 2 până în 2030, concomitent cu accelerarea obiectivelor de mediu existente pentru anul 2025; eliminarea plasticului de unică folosință nenecesar și asigurarea faptului că toate ambalajele de plastic sunt reutilizabile, reciclabile sau compostabile până în 2025
** Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.
Afirmații cu privire la viitor
Varianta în engleză a mesajului, precum și o serie de clarificări legate de afirmațiile cu privire la viitor (”forward looking statements”) sunt disponibile aici: https://www.bat.com/group/sites/UK__9D9KCY.nsf/vwPagesWebLive/DOBYXFB5